Două avioane de vânătoare au intrat în coliziune în aer și s-au prăbuşit, au anunțat Forţele Aeriene din Taiwan. Un pilot a fost găsit, dar a decedat, iar altul este dat dispărut, informează agenţia de presă Reuters.
Forţele Aeriene din Taiwan au anunţat luni că două avioane de vânătoare F-5S, fiecare având la bord câte un sigur pilot, s-au prăbuşit în mare, după o aparentă coliziune.
Un pilot a fost găsit, dar a decedat în timp ce era transportat spre spital, iar altul este dat dispărut, a declarat Huang Chih-Wei, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene din Taiwan.
Accidentul a avut loc în cursul unei misiuni de antrenament şi intervine în contextul tensiunilor dintre Taiwan şi Administraţia de la Beijing. Forţele Aeriene chineze sunt supuse unor presiuni intense, având aproape zilnic misiuni de interceptare a avioanelor militare chineze care se apropie de Taiwan.
https://twitter.com/CasusBellii/status/1373995685931065344
Accident aviatic în Puerto Vallarta, cu 127 de pasageri la bord! O aeronavă model Airbus A320, aparținând companiei Viva Aerobus și având cod de înregistrare VIV4343, a suferit o defecțiune a trenului de aterizare pe Aeroportul Internațional din Puerto Vallarta (statul mexican Jalisco).
Incidentul s-a petrecut joi, 18 martie, la orele 13.40, pe coasta Pacificului. Puerto Vallarta este una dintre cele mai râvnite stațiuni din Mexic, care anual atrage zeci de mii de turiști.
Zborul VIV4343 urma să plece din Puerto Vallarta cu destinația Monterrey, tot în Mexic, statul Nuevo Leon. Accidentul aviatic s-a întâmplat chiar înainte de decolare. Avionului Airbus A320 i s-a rupt jamba de față a trenului de aterizare pe când efectua virajul pentru intrarea și alinierea pe pista 22 a aeroportului. În acel moment, protocoalele corespunzătoare au fost activate, iar autoritățile aeronautice și agențiile aeroportuare au intervenit de urgență. Toți cei 127 de pasageri și echipajul de la bord au fost evacuați în siguranță.
Totuși, chiar dacă nu s-au înregistrat persoane rănite, șocul a fost foarte puternic. Și l-au resimțit în special piloții si însoțitorii de bord, aflați în partea din față a avionului.